Set cărți Tarot de Marseille și broșură Inițiere ocultă în Tarotul divinatoriu
Tarotul reprezintă în mod simbolic o matrice a universului. Pentru că atunci când există o integrare dumnezeiască deplină în cadrul creației și manifestării universale, nimic nu este întâmplător, ci reprezintă o uluitoare și tainică necesitate.
Totul este interconectat. Iar prin sincronicitățile dumnezeiești care apar și se manifestă prin Tarot putem să ne depășim condiția umană obișnuită limitată și să avem acces la informații, mesaje, semne și simboluri de dincolo de această lume.
Atunci când integrăm Tarotul,lumile subtile devin accesibile și ne ajută să înțelegem și să interpretăm corect ceea ce se petrece în noi și în viețile noastre.
Metoda de consultare a lamelelor Tarotului, având ca suport lamelele Tarotului de Marsilia, reprezintă un demers filozofic benefic și un prilej de conexiuni cu alte domenii, la fel de bogate în sensuri: simbolistică, mitologie, psihanaliză, numerologie. La fel ca și simbolul, al cărui sensuri nu sunt niciodată epuizate, abordarea analizei unei teme se reînnoiește la fiecare lectură, sensul îmbogățindu-se într-un mod tainic. Misterul rămâne însă inepuizabil, fără a putea fi cuprins în totalitate. Țelul final al acestui demers ezoteric nu este neapărat acela de a găsi răspuns doar la întrebările noastre cotidiene, ci mai ales de a imersa în câmpul înaltelor intuiții spirituale, prin care vom savura nectarul cunoașterii.