Odată ce ajungem să descoperim, la început chiar și pentru câteva secunde privilegiate, anumite stări de extaz, ne trezim astfel, fulgerător, dintr-un iluzoriu vis efemer, subiectiv.
Extazul se dovedește a fi promisiunea unei vieți noi, inclusiv paradiziace, care ne asigură revelarea gradată a adevăratei noastre identități nemuritoare.
După o viață ce a fost trăită, poate, fiind scufundați în ignoranță, în indiferență, începem să întrezărim tainica strălucire a Spiritului, iar astfel se ivește, și crește apoi în ființa noastră sublima „poftă” pentru Dumnezeu.
Toate aceste descrieri nuanțate pot naște în inima cititorului suficient de receptiv, chiar empatic, dorul indescriptibil de Absolutul Dumnezeiesc.
Sublimul lăuntric ascuns, nebănuit începe să fie întrezărit. Începem să conștientizăm prin astfel de „firimituri” inestimabile realitatea inalterabilă a Eternității.
